joi, 2 septembrie 2010

Accesoriile de baza pentru un kitsuke corect!

Tot bat apa in piua cu termeni precum koshihimo, datejime, hanjuban etc. Dar ce fac ele mai precis? La ce ajuta? Astea sunt cele mai frecvente intrebari pe care le-am vazut pe forumuri...

Sa le luam pe rand, in ordinea in care le utilizam:

1. Tabi - sosetele albe, traditionale japoneze, facute din bumbac, cu un compartiment separat pentru degetul mare. Este prima piesa vestimentara ce o purtam, deoarece mai tarziu va fi ma greu :) Veti vedea si de ce :)

2. Hadajuban - este a doua piesa vestimentara pe care o imbracam; de cele mai multe ori facuta din bumbac, are rolul de a absorbi transpiratia si uleiurile secretate de piele, si de a proteja kimonoul de acestea.

3. Juban - are o forma asemanatoare cu kimonoul, insa se poarta pe dedesubt, rolul lui fiind asemanator cu cel al hadajuban-ului. Poate fi considerat varianta japoneza a furoului, foarte folosit pana in anii '90 in Europa.
De mentionat ca juban-ul poate fi si din 2 piese: hanjuban (lit. jumatate de juban - partea superioara) si susoyoke  (partea inferioara, o fusta petrecuta).

4. Koshihimo - o fasie de material textil, lunga de 2 m si lata de 3 cm, folosita pe post de cordon, pentru a pastra kimonoul si jubanul legate de corp. Pentru un kitsuke formal, avem nevoie de cel putin 3 astfel de cordoane (2 pentru kimono si juban, iar a 3-a, numita munahimo, pentru a pastra forma in V a gulerului de la kimono). In trecut, acestea erau facute din matasurile kimonourilor ce nu mai puteau fi purtate, insa azi sunt facute din bumbac.

5. Date-jime - brau de aproximativ 7-8 cm si lung de aprox 2 m, din matase, folosit in jurul taliei, in special pentru ohashori, dar si pentru a  pastra forma in V a gulerelor jubanului si kimonoului. Ideal, este nevoie de 2 (juban, kimono).

6. Eri-shin - fasie din material plastic, de aproximativ 1m lungime si 3-4cm latime, folosite pentru a intari gulerul jubanului si a mentine forma rotunda la ceafa. De mentionat ca, in trecut, acest truc era realizat cu o pasta facuta din faina de orez, asemantoare cu apretul din zilele noastre. Cand vom analiza un kimono, vom vorbi mai pe larg si despre acest aspect.

7. Korin-beruto/cordonul Korin - doua clipsuri, legate pe o fasie de elastic, ce ajuta la mentinerea gulerului kimonoului in forma V. Acest accesoriu este relativ nou pe piata, iar unele batrane "invatate" nu il folosesc.

Pana in acest moment, am prezentat toate accesoriile necesare pentru kimono. Urmeaza cateva absolut necesare pentru a purta corect un obi, braul traditional lat de aproximativ 30cm, si lung de 3.2 - 4.3m:

8. Obi ita/mae ita - intaritor pentru obi din material plastic sau textil, lung de aproximativ 30-40cm si lat de 10-13cm, folosit pentru a desavarsi forma plata a obiului, atat in fata (obi-ita) cat si in spate (mae-ita).

9. Obi makura - lit. perina pentru obi; introdusa in kitsuke prin anii 1870, cand a fost inventata forma "otaiko musubi" - cel mai formal mod de a lega obiul in jurul taliei.

10. Obiage - o fasie de material textil, de obicei matase fina, folosita pentru a acoperi obi-makura, si pentru a da un plus de culoare unui outfit complet.

11. Obijime - un cordon lung de aproximativ 1.5m lungime si lat de 0.5 - 2cm, folosit pentru a consolida si pastra forma/nodul/funda obiului.

Par foarte multe articole, insa, de cele mai multe ori, acestea sunt vandute in set, cu preturi ce variaza intre 30 - 60 de dolari, insa consider eu, absolut necesare oricarei entuziaste ale kimonoului.

Pe moment, va las sa revizualizati clipurile prezentate in articolul "ce este kitsuke?" si sa identificati fiecare articol. Voi reveni, cel mai probabil cu anatomia kimonoului, respectiv cum coasem un kimono acasa.

luni, 30 august 2010

Yukata, cea mai simpla forma de kitsuke

Yukata, pe numele complet yukatabira, a fost initial un vestmant purtat exclusiv la onsen, baia traditionala japoneza. De acolo a evoluat in kimonul de vara pe care il cunoastem noi azi.

Fiind purtat vara, cand in Japonia poate fi foarte cald si aerul umed, au fost inlaturate multe din acesoriile mentionate in articolul precedent. Avem nevoie doar de hadajuban, 2 koshihimo, yukata, datejime, obi, obi-ita.

Apelez din nou la YouTube pentru demonstratie - de data aceasta in limba engleza:

Partea I



Partea a II-a




Enjoy! In urmatorul articol vom vorbi despre accesoriile necesare si despre ce putem folosi "din casa" :)

vineri, 20 august 2010

Ce este kitsuke?

Kitsuke reprezinta arta de a imbraca un kimono, pornind de la sarashi pana la obiage si obijime. Chiar daca imbracam un yukata de vara, sau un kimono super formal, cum ar fi tomesode, procesul este asemanator, excluzand cativa pasi.

Acest proces incepe cu pregatirea minutioasa a tuturor lucrurilor necesare, pentru a nu fi nevoiti mai târziu sa umblati prin casa cautand una sau alta. Cei experimentati aranjeaza aceste obiecte chiar in ordinea utilizarii lor.

Pentru un kitsuke complet, avem nevoie de: sarashi, hadajuban, juban, koshihimo, date-eri, kimonoul propriu-zis, obi, karihimo, obi-ita, obi makura, obiage si obijime. Nu va speriati de aceste denumiri; toate au rostul si logica lor. Dupa primele incercari veti intelege ce face fiecare.

Cea mai frumoasa lecţie pe care o puteti invata din kitsuke este RABDAREA!!! Alocati suficient timp fiecărui pas. Dacă ceva nu functioneaza, luati-o de la capăt.

Mai jos aveti un clip , in limba japoneza, care va arata cum se imbraca kimonoul. Are 3 parti; in prima veti vedea acesoriile necesare, in a doua parte, o demonstratie pentru tomesode, cel mai formal tip de kimono, iar in a treia parte, cum se pune un obi.

Partea 1



Partea 2



Partea 3




Eu voi reveni cu alte informatii! Pe curând!

joi, 19 august 2010

Sa incepem cu inceputul...

Adica cu "Salut! Sunt Kaballa si imi plac kimonourile japoneze la nebunie!" Si pentru ca nu imi plac foarte mult introducerile, am sa va las pe voi sa va imaginati cine/ce sunt.

In urma cu aproape 3 ani mi-am cumparat de pe internet primul kimono, dupa ce am vazut Memoriile unei gheise. Nestiind cum sa-l imbrac, a stat o perioada buna in dulap, scotandu-l din cand sa-l admir si  sa-l aerisesc.

Din intamplare, am dat peste cateva articole in limba engleza care mentionau "arta de a imbraca un kimono - kitsuke" asa ca, din acel moment nu a durat mult pana am aflat ca mai aveam nevoie de o droaie de alte "accesorii" pentru ca respectivul kimono sa nu arate pe mine ca pe un umeras.

Asa am dat peste mai multe magazine online care vand astfel de produse, unele mai scumpe, altele mai accesibile si, incet-incet, am ajuns sa imi fac o mini-colectie de kimonouri cu care ma mandresc nevoie mare, si pe care abia astept sa o arat vreunui prieten/-e ce-mi calca pragul, sau cand mai ies in oras.

In mod traditional, kimonoul este cusut manual, dintr-un sul de matase (plecand de la cele de formalitate medie), lana, in sau material sintetic, lung de aproximativ 12 m, si inguste de numai 34-38 cm. Contrar opiniei generale, acesta este cusut doar in linii drepte (cu exceptia manecilor), iar singurele masuratori care se iau sunt:

1.  inaltimea - kimonoul este croit, in marea majoritate a cazurilor, mai lung, pentru a putea forma un "ohashori" - voi explica mai pe larg intr-un alt post.
2.  distanta intre incheieturile mainilor - cu bratele intinse lateral, paralele cu pamantul.
3.  aditional, pentru persoanele mai plinute, se masoara si circumferinta soldurilor.

Si pentru ca nu vreau sa sperii pe nimeni de la bun inceput, ma voi opri, pe moment, aici.

Va urma...